Despre adictie si vulnerabilitate
- Oana Megulete
- Jul 17
- 2 min read
Viața este un șir constant de provocări, de situații noi care trezesc în noi sentimente dintre cele mai variate – unele mai intense decât altele.
Am vorbit despre adicții într-o emisiune. A fost prima dată când am pășit într-un astfel de studio, iar provocarea a fost cu atât mai mare cu cât, de la invitație până la filmare, a fost un timp foarte scurt. Prin urmare, conștiinciosul din mine nu a avut timp să se pregătească și să-și „facă temele”.
Rușinea este un sentiment des întâlnit în rândul consumatorilor – tocmai ea este cea care, de cele mai multe ori, se încearcă a fi inhibată prin consumul de substanțe sau prin comportamente adictive.
Cu ocazia asta, mi-am reamintit cum se simte și cum se îmbină teama, anxietatea și rușinea (draga de ea, cât de bine a fost hrănită de criticul meu interior!).Am avut palpitații, am transpirat, simțeam cum mă înroșesc, mă înecam cu propriile cuvinte, iar anxietatea de performanță m-a lovit cu un blocaj mental – oricât m-am chinuit, cuvântul „dopamină” tot nu ieșea atunci când încercam să explic sistemul de recompensă al creierului. (Și nici nu mai vorbesc despre cum am stâlcit bietul Manual de Diagnostic și Statistică al Tulburărilor Mintale...)
A fost atât de scurt timpul, încât a zburat – exact cum zburau ideile mele prin cap: „să apuc să zic și asta… și cealaltă…” Pentru că da, este un subiect drag mie: complex, actual, fragil.
Ce vreau, de fapt, să punctez:
Încercați să faceți lucruri noi, provocatoare pentru voi. Dați-vă voie să simțiți tot ce vine și apoi întrebați-vă:
Ce am nevoie să fac cu ceea ce simt?
Căutați tehnici care să vă ajute să gestionați emoțiile:
– poate aveți nevoie să vorbiți despre ele,
– să observați senzațiile fizice pe care le produc,
– sau să testați metode care le pot diminua într-un mod sănătos.
Când am plecat de la studio, vocea interioară era destul de vocală:„Mamăăă, cum să nu-ți vină cursiv DSM-ul extins?”„Băi… și dopamina aia...”Mi-a prins foarte bine să merg pe jos spre cabinet, să traversez parcul de lângă gară, să simt soarele și căldura lui, să văd fluturi și gâze prin iarbă, să aud trenurile cum își anunță plecarea.Și să respir. Să respir adânc, cu oftat.
Am multe de spus pe această temă și sper să mai am ocazia.
Până atunci, ce mi-aș dori să rămână cu cei care se confruntă cu adicția – fie în rol de consumatori, fie ca susținători (părinți, parteneri, copii, prieteni) – ar fi:
Fiți blânzi cu voi înșivă și cu cei care consumă.
Evitați să vă criticați sau să criticați – sinele e fragil.
Cereți ajutor.
Oferiți ajutor.
Dependența este o boală. Dar boala nu ești tu.
Cu empatie,
Oana
Comments